Istoriografia
culturii româneşti mureşene
Melinte Şerban
Târgu-Mureş
 |
|
Melinte Şerban
|
Sigur,
domeniul culturii este extrem de vast,
de la definirea culturii şi civilizaţiei,
constituirea şi elementele ei alcătuitoare,
la tipologia şi funcţionalitatea
instituţiilor culturale. E vastă
nu numai în cuprindere, ci şi în
interpretare când ne gândim că inscripţiei
în cirilice de pe Turnul Colţea din
Bucureşti „Siliaşte, oame,
că te rămâne vremiia” i-au
fost aplicate de un eseist multiple analize:
„de istoria limbii, de semantică
şi semiologie, de semiotică,
antropologie, teoria nivelurilor energetice
ale limbajelor”. Spaţiile abordării
noastre fiind limitate ne vom mărgini
la urmărirea în timp a modalităţilor
de recuperare cât de cât modernă
a moştenirii culturale. Adică
prin „citirea” trecutului dintr-o perspectivă
contemporană şi cu ochii aţintiţi
la problematica actualităţii.
Vom avea în vedere aşadar, în evoluţie,
tradiţia şcolii mureşene
de istorie culturală de la arhivistică,
bibliografie, biografie, la monografie,
istorie culturală şi de artă
de sinteză, fiind cuprinse şi
unele incursiuni critice despre scriitori
şi opere contemporane. Istoria ca
ramură a culturii va rămâne
pentru cercetătorii din domeniu.
În acest periplu istoriografic ne vom
opri doar la cărţile tipărite,
fiind o lucrare de aprecieri şi evidenţieri
sub durată istorică, omiţând
articolele din periodice ori presa de
specialitate în ideea propusă de
Marin Bucur, autorul Istoriografiei
literare româneşti, cum că:
„Un autor de recenzii şi de note
uitate prin ziare şi reviste nu este
un istoric literar”.
Începând
cu Şcoala Ardeleană întâlnim
primele încercări de precizare a
termenului, fie ca receptivitate „la cultură”,
fie „iubirea pentru cultură”, fie
cum spunea Petru Maior, ca mijloc „spre
înaintarea culturii”. Ideea revine în Istoria
bisericei românilor din 1813,
ce se voia „o istorie culturală
paralelă care să întregească
imaginea trecutului românilor”, din
cealaltă Istorie. Concepută încă
în anii de păstorire sufletească
reghineneană, Petru Maior îşi
adună multe date din tradiţia
orală, informaţii furnizate
de preoţi bătrâni din protopopiat,
aducând vrând-nevrând atingere culturii
mureşene cel puţin din punctul
de vedere al consemnării unor fapte,
întâmplări şi episoade din viaţa
bisericească.
Tot
în secolul al XIX-lea, preţioasele
lucrări ale lui Alexandru Papiu Ilarian,
Istoria românilor din Dacia Superioară şi George Bariţiu,
Părţi alese din istoria
Transilvaniei pe 200 de ani de urmă fac trimiteri spre
evenimente din spaţiul mureşean.
Alexandru Papiu Ilarian ne mai lasă
şi prima scriere monografică
închinată lui Gheorghe Şincai,
Viaţa, operele şi ideele
lui Georgiu Şincai din Sinca,
discursul de recepţie la Academie
Română din 14 septembrie 1869, considerat
o preţioasă contribuţie
la cunoaşterea omului, operei învăţatului
luminist şi a ideilor epocii.
Secolul
următor, după momentul Unirii,
va marca apariţia unor scrieri speciale
dedicate istoriei culturii mureşene.
E perioada când mişcarea culturală
cunoaşte un deosebit avânt, putându-se
vorbi de o adevărată efervescenţă
creatoare în oraşe ca Târgu-Mureş,
Reghin sau Sighişoara, dar şi
Târnăveni şi Luduş sau
unele comune. Numărul mare de publicaţii,
o pleiadă de intelectuali, localnici
sau veniţi ca profesori din alte
oraşe ale ţării, manifestările
culturale multiple şi contactul cu
viaţa spirituală din ţară
şi străinătate, în general
o atmosferă culturală stimulatoare
de energii şi elan creator au înlesnit
apariţia de lucrări de istorie
culturală şi în această
zonă până atunci interzisă
iniţiativelor româneşti. Imbinând spiritul astrist
cu o lăudabilă străduinţă
spre creaţia modernă, autori
din diverse domenii se preocupă de
istoricul şi activitatea ASTREI,
opera culturală a unor personalităţi
locale, de istoria învăţământului,
a unor oraşe şi judeţe.
Din rândul primei categorii se disting
trei lucrări: Istoricul şi
activitatea ASTREI Reghin, a doctorului Eugen
Nicoară, Sub stindardul Astrei,
două decenii de activitate culturală
în Despărţământul Reghin,
1919-1939, datorată neobositului
Vasile Netea, şi, sub semnătura
celor doi, Despărţământul
Reghin. Un an de luptă pentru Credinţă,
Neam şi Ţară 1934-1935
(1935), ultima detaliind pe un an
activitatea acestui însemnat şi recunoscut
ca atare despărţământ.
Eugen Nicoară şi Vasile Netea
sunt primii istorici ai vieţii şi
activităţii culturale desfăşurate
de despărţământul Reghin
şi localităţile din jur.
Eugen Nicoară întreprinde o întâie
evaluare, mai mult schiţată
a activităţii primilor preşedinţi
ai despărţământului până
la războiul mondial, publicând în
extenso cuvântările unor personalităţi
transilvane rostite la Adunările
generale ale Astrei, ţinute la Reghin
în anii 1875, 1890 şi 1925, şi
la cea a Societăţii pentru Fond
de Teatru Român din 1910. Vasile Netea
îşi centrează cartea pe cele
două decenii din perioada interbelică.
O lucrare de analiză, bogată
în informaţii despre acţiuni,
oameni şi locuri, şi scrisă
cu o pană sprinţară, exersată
în câteva cărţi anterioare şi
în multele articole culturale.
Dacă
cele trei cărţi dedicate unor
oameni şi locuri, începând cu Figuri
mureşene, publicată
în 1931 de Eugen Nicoară şi
Vasile Netea, lucrare evocatoare a unor
destine de mari personalităţi
mureşene ale culturii din secolul
al XIX-lea în ideea statornicirii unei
tradiţii publicistice, continuând
cu Oameni şi locuri din Târnava-Mare
din 1933, a lui Horia Teculescu şi
Românii din Valea Mureşului
de Sus, 1943, de Nicolae Albu,
au o mai mică relevanţă
în istoria culturii, cealaltă serie
de scrieri creşte în importanţă.
Este vorba, în primul rând, de Istoria
învăţământului românesc
din Transilvania până la 1800,
completată cu Istoria şcoalelor
româneşti din Transilvania între
1800-1867 de Nicolae Albu, cărţi
ce urmăresc dezvoltarea şcolilor
româneşti. Rod al unor cercetări
aprofundate încă din perioada târgumureşeană,
lucrările prezintă multe şcoli
şi învăţători din
acest spaţiu central transilvan.
Printre
lucrările monografice închinate oraşelor
şi judeţelor sunt şi studii
de mai mică întindere şi importanţă,
precum Mică monografie a oraşului
Reghin, publicată în 1931
de protopopul Ariton Popa, sau cele ale
publicistului şi scriitorului Mihail
Demetrescu, Târgu-Mureş, istoric,
instituţii, monumente
şi Un oraş demn de
văzut, ambele despre Târgu-Mureş. Altele însă sunt
adevărate studii monografice bazate
pe o cercetare de arhivă şi
studii de specialitate. După ce publică
mai multe Documente privitoare la
trecutul românilor din vechiul Scaun al
Mureşului şi un documentat
studiu despre un trist episod din viaţa
lui Gheorghe Şincai profesorul Traian Popa
tipăreşte în 1932, Monografia
oraşului Târgu-Mureş, întâia carte de acest
gen, indispensabilă oricărui
cercetător preocupat de istoria,
cultura, viaţa bisericească,
şcolile şi instituţiile
oraşului până la 1918. Lucrarea
a fost apreciată cu căldură
de Nicolae Iorga îndeosebi pentru informaţiile
inedite, scoase din arhiva oraşului
Încă
două studii monografice, de data
aceasta extinse la dimensiunea judeţelor
Târnava Mare şi Târnava Mică,
vin să întregească informaţiile
de istorie culturală pentru localităţile
cuprinse astăzi în judeţul Mureş,
în special Sighişoara şi Târnăveni.
Amândouă au beneficiat de aportul
unor personalităţi ale vieţii
noastre ştiinţifice, prima,
precum Ştefan Pascu, pentru partea
de istorie, profesorii Ion Covrig-Nonea
şi Ilarion Cocişiu, despre satul
târnăvean, învăţământ
şi folclorul muzical şi poetul
George Popa, activitatea literară
şi editorială, adevărate
studii de specialitate, iar a doua, de
cel al lui Coriolan Suciu. Ambele, monografii
bogate, redând multe evenimente şi
realizări în cei 25 de ani de administraţie
românească, scriitori şi oameni
de cultură, cărţi şi
publicaţii, monografii ce-au stat
la baza lucrărilor ulterioare.
Dictatul
de la Viena din vara anului 1940 şi
apoi războiul au întrerupt pentru
o vreme preocupările de istorie culturală.
Majoritatea cercetătorilor s-au stabilit,
unii definitiv, alţii temporar, în
alte oraşe ale ţării, îndeosebi
la Bucureşti, lărgindu-şi
şi fixându-şi preocupările
spre studii de sinteză privitoare
la trecutul naţional şi cultural.
Iar după instaurarea deplină
a regimului comunist, intelectualitatea
cu activitate publicistică, îndeosebi
cea românească, a fost aruncată
în închisorile de tristă amintire,
în noua Regiune Autonomă Maghiară,
impusă de sovietici, fiind obturată
orice manifestare de restabilire a unei
legături cu trecutul cultural românesc.
Abia târziu, după mai bine de un
sfert de secol, odată cu „cotitura
naţionalistă schiţată
în 1964 de Gheorghiu Dej şi definitivată
în 1968 de Ceauşescu”, „unanim
simţită de istorici ca o
adevărată eliberare” - cum
scria Alexandru Florin Platon - au început şi
pe Mureş să apară, chiar
dacă la început firav şi „sub
pecetea timpului”, primele lucrări
de istorie şi istoria culturii. Astfel,
Ioan Chiorean, Traian Duşa şi
Grigore Ploeşteanu publică,
în 1968, o lucrare despre Cetatea
Târgu-Mureşului, cu date
interesante privind monumentala biserică
reformată din cetate şi unele
personalităţi. A urmat, la scurt
timp, o scriere mai îndrăzneaţă,
la acea dată, O pagină
de istorie: Biserica de lemn din Târgu-Mureş,
de Grigore Ploeşteanu şi Traian
Duşa, prima privire din perspectivă
monografică asupra acestui monument
istoric, cu informaţii privind istoricul
edificiului, şcoala românească
şi învăţătorii săi,
arhitectura, pictura de interior, icoane
şi odoare, text însoţit de ilustraţii
şi reproduceri. Urmare a unor preocupări
mai largi, Traian Duşa publică,
în 1970, un însemnat studiu, Palatul
Culturii din Târgu-Mureş.
Autorul încadrează monumentul în
ambianţa arhitecturală a oraşului
şi-l prezintă ca o sinteză
a ideilor artistice şi arhitecturale
ale stilului „secession”.
Dezvoltarea
învăţământului, îndeosebi
cel universitar, înfiinţarea unui
institut de cercetări al Academiei,
şi apariţia, în 1971, a revistei
Vatra au determinat nu numai
lărgirea dar şi adâncirea investigaţiilor.
Institutul Pedagogic de 3 ani editează,
începând cu anul 1969, două volume
de Lucrări ştiinţifice, variate ca tematică
conform structurii institutului pe facultăţi.
Cele ale cadrelor didactice de la Facultatea
de Filologie, în mare parte tinere, studiază
aspecte de istoria culturii locale, istoria
limbii, personalităţi şi
reviste de cultură. Centrul de ştiinţe
sociale din Târgu-Mureş îşi
direcţionează planurile de cercetare
şi el spre istoria şi istoria
culturii locale. Cele două volume
de Profiluri mureşene îndreptăţesc
atributul de „bază de cercetări
a Academiei”. Lucrarea prezintă,
după aproape patruzeci de ani, „aspecte
importante sau semnificative şi opera
unor personalităţi”, studii
serioase, documentate şi bine scrise,
un ciclu de „micromonografii” ale unor
personalităţi, în ideea evidenţierii
modalităţilor prin care preocupările
şi tendinţele majore aspiră
spre o concretizare înaltă a culturii.
Cu mare impact la public, sistarea publicării
şi a celui de al treilea volum, gata
de tipar, era de aşteptat.
Graţie
acelui dezgheţ ideologic, de scurtă
durată de altfel, a fost posibilă
diversificarea cercetării prin cuprinderea
şi a unor monumente istorice, carte
veche românească şi monumente
de limbă, toponimie şi antroponimie.
Pentru istoria culturii mureşene,
începutul îl realizează Eugenia Greceanu
prin lucrarea Tipologia bisericilor
de lemn din zona centrală a Transilvaniei,
publicată, în 1968, în urma unei
cercetări pe teren în anii 1962-1965,
împreună cu profesorul Ion Radu Mircea,
care a cules „inscripţiile şi
însemnările de pe cărţi”,
şi Ioana Cristache-Panait, preocupată
de inventarul cărţilor aflătoare
în biserici. Lucrarea Eugeniei Greceanu
impresionează prin descrierile şi
analizele privind datarea, arhitectura,
pictura şi decoraţiile interioare,
pictori şi şcoli de pictură
bisericească. Ulterior, în 1986 se
ştie de ce, Ioana Cristache-Panait
şi-a publicat şi ea rodul cercetărilor
efectuate prin aceste locuri în monumentala
lucrare Biserici de lemn, monumente
istorice din Episcopia Alba Iuliei, mărturii
de continuitate şi creaţie românească. Precedată de
două studii, oferind informaţii
relevante despre bisericile de lemn în
context istoric, semnate de P.S Emilian
şi profesorul Vasile Drăguţ,
care insistă îndeosebi asupra mesajului
istoric şi artistic al monumentelor,
lucrarea descrie şi analizează,
pe localităţi, 70 de lăcaşe
de cult din cele 154 şi nu mai puţin
de 25 de schituri şi mănăstiri
dispărute. Autoarea urmăreşte
tehnica de construcţie, repertoriul
ornamental, valorificarea plastică
a îmbinării bârnelor, frumuseţea
compoziţională şi decorativă
a portalelor, meşteri-constructori,
zugravi şi iconari, picturile murale,
iconostase şi piese de mobilier,
manuscrise şi cărţi, cu
multe reproduceri, un material documentar
puţin sau chiar deloc cunoscut.
Multe
dintre lucrările cu apariţie
după anul 1990 au fost scrise încă
în perioada anterioară umplând sertarele
cercetătorilor ori plimbându-se pe
la edituri care refuzau, sub variate motive,
publicarea lor. De aceea, în demersul
nostru istoriografic, le vom grupa tematic
ori pe instituţii şi colecţii,
acolo unde acest lucru e posibil. Aşa
este lucrarea profesorului clujean I.
I. Russu Românii şi secuii, lecturată în
variantă dactilografiată, prin
anii ’85. Ne-am oprit asupra ei deoarece
pe lângă multele mărturii privind
prezenţa, ponderea, locul şi
rosturile populaţiei româneşti
din fostele scaune secuieşti, deci
şi judeţul Mureş, foloseşte
ca argument şi antroponimia. Utilizând
diferite surse, de la colecţiile
de documente, conscripţii şi
recensăminte, fonduri arhivistice
administrative şi bisericeşti
şi materiale rezultate din cercetări
directe pe teren, I. I. Russu ne oferă
un repertoriu cronologic şi alfabetic
de antroponime româneşti la secui
şi alţi maghiarofoni, îndeosebi
din stânga Mureşului. Lucrarea, de
o covârşitoare informaţie, cuprinde
şi capitolul Alte mărturii
ale originii etnice româneşti a aşezărilor
din Sud-Estul Transilvaniei de
Ioana Cristache-Panait, continuare a cercetărilor
din lucrarea anterioară. Izvoarele
sunt acum mai diversificate, pe lângă
lucrări scrise sau biserici de lemn,
clopotniţe şi cimitire, autoarea
culege mărturii din tradiţii
şi obiceiuri. În anul 1998, Ioana
Cristache-Panait publică o nouă
carte, Circulaţia cărţii
vechi bucureştene în Transilvania,
scrisă pe baza cercetărilor
proprii pe teren dar şi folosind
ca surse şi lucrările mureşenilor
Nicolae Sulică, Dimitrie Poptămaş,
Elena Mihu şi Aurel Holircă,
despre drumul cărţilor prin
multe localităţi mureşene. Continuând acest gen
de investigaţie, la sugestia expresă
a profesorului I. I. Russu, târgumureşeanul
Ioan Ranca vine, în 1995, cu lucrarea
Românii din scaunele secuieşti
în antroponimele din conscripţii,
vol.1, Scaunul Mureş. Cartea, după cum consideră
acad. Ştefan
Pascu în Prefaţă, „se distinge
în primul rând prin ineditul subiectului”.
Cercetând timp de trei decenii „exclusiv
material scriptic, lustre, conscrieri
şi conscripţii, tabele
de impuneri”, Ioan Ranca a strâns
mărturii despre 128 de localităţi,
datele fiind orânduite cronologic, cu
un minim de legătură între ele,
începând cu prima sursă statistică.
Avem astfel „o lucrare model în domeniu”
– spune acelaşi Ştefan Pascu
– urmărind „fără greş
răspândirea şi dinamica purtătorilor
de antroponime româneşti înscrişi
în conscripţiile anilor 1699-1820”.
O
altă lucrare, dintre cele mai valoroase
de istorie culturală locală,
o constituie seria de şase volume,
Reghinul cultural, studii şi articole,
coordonatori Grigore Ploeşteanu şi
Marin Şara. Editorial, lucrarea a
debutat în anul 1982 şi continuată
sub altă formă şi conţinut
abia după 1990, diferenţa de
calitate dintre primul şi următoarele
volume fiind evidentă. Început ca
un proiect amplu, de durată, mai
mulţi specialişti, „cu ataşament
şi competenţă”, reconstituie
evenimente, evoluţia învăţământului,
activitatea ASTREI, circulaţia vechilor
cărţi româneşti, societăţi
şi reuniuni culturale, presa, bibliotecile,
repere muzeistice, muzicale, de artă
şi folclor. S-au publicat documente,
scrisori, memorii, iar începând cu volumul
al doilea, o secţiune a cărţii
este rezervată prezentării personalităţilor
reghinene. Lucrarea surprinde o incontestabilă
continuitate a vieţii spirituale
reghinene, oraşul având „o bună,
o foarte bună memorie care se întinde
din trecut pe sute de ani de tradiţie,
de cultură şi civilizaţie,
o memorie prin excelenţă culturală”
– cum observă criticul Cornel Moraru.
Constituită
în anul 1992, Fundaţia Culturală
„Vasile Netea” şi-a propus, în program,
editarea unei însemnate colecţii,
Caiete mureşene, dedicată
unor personalităţi marcante
ale culturii locale, îndeosebi interbelice.
Preconizată să cuprindă
trei secţiuni, „oameni, fapte, locuri”,
Fundaţia a tipărit, până
în prezent, 13 volume, din care majoritatea
privesc istoria culturii, antologii sau
cărţi de autor, altele aşteptându-şi
rândul, în funcţie de posibilităţile
financiare. Astfel, au apărut Un
om pentru Târgu-Mureş, Emil
A. Dandea (1995), Ion Chinezu
– relief în posteritate (1999),
Elie Câmpeanu – omul şi faptele
sale (1999), Alexandru Ceuşianu
(1999), Aurel Filimon – consacrare
şi destin (2001) şi
două cărţi ale lui Melinte
Şerban, Mărturii prin
vreme. Douăzeci de ani de
viaţă culturală pe Mureşul
de Sus (1920-1940)(1999) şi Evocări
istorice şi literare (2001).
Antologiile au fost îngrijite de Dimitrie
Poptămaş, Grigore Ploeşteanu,
Mihail Art. Mircea şi Melinte Şerban.
Ca
şi Reghinul cultural,
Caietele mureşene
se constituie într-un corpus de studii
serioase, documentate, despre aceste personalităţi,
care privesc şi le analizează
din multe unghiuri de vedere viaţa
şi opera. Studiile şi articolele
aparţin unor cercetători mureşeni,
dar acolo unde s-a impus, cum a fost cazul
lui Ion Chinezu, sunt prezenţi şi
istorici literari ca Doina Graur, nepoata
criticului, şi Nicolae Tatu, din
Bucureşti, Vasile Fanache, prof.
univ. şi autorul cărţii
„Gând românesc” şi epoca sa
(1973), sau prolificul istoric literar
Ion Buzaşi, din Blaj. Scrise pe baza
unor cercetări aprofundate, studiile
pun la dispoziţia cititorului o imagine
cât de cât completă a acestor iniţiatori
şi creatori de instituţii culturale,
fiind primele abordări monografice
de acest gen, chiar şi în cazul vieţii
şi operei lui Ion Chinezu. Ceea ce
mai trebuie spus e că unele volume
conţin şi o selecţie din
principalele studii, toate publicând bibliografia
operei şi referinţele despre
ea, ca şi o bogată iconografie.
Fundaţia
are în pregătire şi un volum
dedicat patronului ei, dar neputând fi
încă publicat, l-a ajutat pe preotul
Florin Bengean să se documenteze
în scrierea lucrării Vasile
Netea – cărturarul din Deda Mureşului,
prima monografie închinată istoricului.
Cu unele neîmpliniri datorate începutului
şi mai ales documentării limitate,
lucrarea preotului Bengean, după
ce prezintă localitatea de naştere,
Deda, şi viaţa cărturarului,
se opreşte asupra câtorva repere
importante din activitatea istoricului:
legăturile lui cu biserica, preocupări
privind învăţământul, evocarea
unor evenimente importante din istoria
noastră şi a unor mari personalităţi,
încheindu-se cu o selecţie a principalelor
sale cărţi şi studii.
Celelalte
două lucrări din seria Caiete
mureşene, Mărturii
prin vreme şi Evocări
istorice şi literare sunt
„un ghid şi un instrument de lucru
de neocolit de-acum pentru toţi cei
preocupaţi de viaţa culturală
interbelică pe aceste meleaguri mureşene”.
Multe
informaţii de istorie şi cultură
ne furnizează şi anuarele unor
instituţii culturale: Anuarul
Institutului de cercetări socio-umane
„Gheorghe Şincai”, 1-4, Anuarul
Arhivelor Naţionale Mureşene,
I, Libraria I, Anuarul Bibliotecii
Judeţene şi Marisia,
Anuarul Muzeului Judeţean. Nu ne
încumetăm să analizăm fiecare
volum în parte mai ales din cauza spaţiului.
Oricum, importanţa lor este deosebită.
Fiecare, structurat pe un profil aparte,
a strâns studii referitoare la documente
de arhivă de istoria culturii, bibliotecii
şi cărţii sau, cum e Marisia,
cu peste 35 de ani de apariţie, într-o
vreme singura publicaţie care adăpostea,
uneori cu îndrăzneală, materiale
de istoria culturii mureşene, nu
puţine, devenite capitolele unor
cărţi publicate ulterior.
Alte
preocupări şi, în consecinţă,
alte cărţi completează
peisajul publicistic mureşean: Mureşenii
şi Marea Unire
de Traian Bosoancă, un adevărat
dicţionar analitic şi explicativ
de personalităţi legate de marele
eveniment printre care scriitori, jurnalişti,
învăţători, preoţi,
cu intensă activitate culturală;
Istoria formării intelectualităţii
româneşti din Transilvania în epoca
modernă,
în care autorul, Cornel Sigmirean, ne
descoperă mulţi studenţi
şi chiar o studentă din oraşele
şi satele mureşene, aproape
100, printre care multe personalităţi,
cu prezentarea înaltelor şcoli urmate.
E un bagaj de informaţii vehiculat
în carte care poate ajuta orice cercetător
care doreşte o documentare în vreun
domeniu al culturii şi ştiinţei;
şi lucrarea lui Traian Duşa,
apărută, nu demult, în 3 volume,
Pagini de istorie, artă şi
cultură,
o pledoarie pentru valorizarea corectă
a unor momente din învăţământul
muzical şi artistic târgumureşean,
dar, în acelaşi timp, printr-o suită
de amintiri şi o refacere, nu o dată
ironică şi polemică, a
unor întâmplări din viaţa de
profesor şi activist cultural, cu
referiri îndeosebi la instituţiile
noastre cultural-artistice.
Şi
cartea, patrimoniul bibliotecilor, a stat
în atenţia cercetării. Iată,
Biblioteca Judeţeană a fost,
în ultima vreme, destul de prolifică,
obişnuindu-ne cu editarea
şi prezentarea mai multor cărţi
într-un an, cuprinse în seria Bibliografii
mureşene: Bibliografia
publicaţiilor periodice 23 dec. 1989-31
dec. 1994 (1995); Bibliografia
publicaţiilor periodice 1995-2000
(2001), ambele întocmite de Fülöp Mária, care revine în
2002, cu importanta carte bibliografică,
Judeţul Mureş în cărţi
1990-1999, apoi, Bibliografia
cărţilor, albumelor, hărţilor
editate în judeţul Mureş 1990-1995
(1997); continuată, în 2003, cu un
nou volum referitor la perioada 1996-2000;
şi o foarte însemnată lucrare
de Dimitrie Poptămaş şi
Mózes Julia, Publicaţii periodice
mureşene 1795-1972 (2000),
carte, retrasă din tipografie în
urmă cu trei decenii, care cuprinde
aproape 180 de ani de presă mureşeană.
Toate aceste bibliografii sunt rodul unor
cercetări asidue, unele cu aportul
multor bibliotecari. Atât bibliografiile
cărţilor cât şi ale periodicelor
au presupus o muncă de identificare,
înregistrare şi sistematizare a unui
mare număr de ziare, jurnale, reviste,
anuare şi cărţi, anale,
almanahuri, calendare, foi ocazionale,
albume. Acestea sunt prezentate după
regulile bibliografiei moderne, însoţite
de indici orientativi, pe materii, cronologic
şi geografic, lucrări, toate,
adevărate instrumente de lucru, necesare
şi utile, care răspund activităţii
de orientare, informare şi cercetare.
Cartea Publicaţii periodice
mureşene 1795-1972 beneficiază
şi de o valoroasă „Introducere”,
semnată de regretatul istoric Vasile
Netea, o privire monografică despre
naşterea şi creşterea presei
româneşti mureşene.
Tot
sub egida Bibliotecii Judeţene a
apărut o altă carte deosebită,
Scriitori români mureşeni
(2000), autoare Ana Cosma, un dicţionar
bibliografic, cuprinzând 221 de articole
– medalioane, lucrare de pionierat în
judeţul nostru, după mai multe
proiecte pierdute în timp. Fără
a face analize şi aprecieri, dicţionarul
pune în valoare scriitorii mureşeni
începând cu Şcoala Ardeleană
până la contemporani, care, mulţi,
„îşi află aici prima încercare
de portretizare şi de consemnare
bibliografică a operei şi a
referinţelor despre ei” – cum
scrie în „Argument” Dimitrie Poptămaş,
coordonatorul tuturor acestor lucrări.
Şi
biblioteca municipală din Reghin
a editat, pe lângă Reghinul
cultural, unele cărţi:
Pagini din istoria bibliotecilor reghinene
(1995); ASTRA Reghin - 125 de ani
de la înfiinţare (1999);
Liviu Boar, Despărţământul
Reghin al ASTREI, documente 1874-1940
(2001), primele două, culegeri de
studii care refac în plan istoric principalele
momente ale unei activităţi
culturale remarcabile şi importantele
personalităţi tutelare. Cea
de a treia cuprinde un corpus de 118 documente
dintre cele mai semnificative, din arhivele
mureşene şi sibiene, multe necunoscute
până acum cercetătorilor.
Un
alt capitol, interesant şi cu cărţi
meritorii, este cel format din lucrări
monografice despre diferite localităţi
ale judeţului, municipii, oraşe
şi comune. Una dintre ele este chiar
monografia judeţului Mureş,
apărută în colecţia Judeţele
patriei, în 1980. Lucrarea răspundea
unor comandamente politice ale vremi,
dar are şi multe pagini de istorie
şi istoria culturii, cel mai obiectiv
şi bine scris fiind capitolul de
istorie. Două dintre lucrări
se referă la municipiile Sighişoara
şi Târnăveni, ultima, Târnăveni
– repere culturale şi istorice,
de poetul şi publicistul Răzvan
Ducan, ieşită nu demult de sub
tipar, în contextul marcării a 725
de ani de la prima atestare documentară
a localităţii. Monografia Sighişoara,
apărută în 1982, autor Emil
Giurgiu, se ghidează în linii generale
după Monografia judeţului
Târnava-Mare din 1943, îndeosebi
în partea de istorie, dar valorifică,
în partea de istorie a culturii, şi
multe rezultate ale cercetărilor
ulterioare, cum ar fi Cetatea Sighişoarei,
din 1969, de profesorul Vasile Drăguţ,
şi Sighişoara oraş
medieval, 1957, de E. Dubowy,
ca şi studii despre Biserica din
Deal şi activitatea unor personalităţi
sighişorene, societăţi
culturale şi biblioteci.
Inedite
şi importante, în acelaşi timp,
ni se par studiile monografice realizate
de profesori ai locului despre comunele
natale. Importante deoarece aceste cercetări
parţiale şi locale îşi
validează valoarea prin sporul de
informaţie pus în circulaţie.
În acest sens ar fi de preferat să
avem asemenea studii pentru fiecare din
localităţile mai importante.
Deocamdată avem destul de puţine:
Sângeorgiu de Mureş câteva
volume dedicate revoluţiei de la
1848, bisericii ortodoxe şi vieţii
religioase, învăţământului
şi activităţii culturale,
prin osârdia lui Ilarie şi Emilia
Opriş; Săcalu de Pădure:
Un cuib de istorie şi viaţă
românească, de părintele
Romulus Sever Todea; Gurghiul,
care a beneficiat de contribuţia
cercetătorilor Teodor Chindea, autor
al mai multor lucrări de acest gen,
şi Nicolae Lateş; Sâmpetru
de Câmpie, acum apărută;
Lunca Bradului. Repere în timp,
de Simion Ilie Frandăş; Băiţa.
Repere istorice (1315-2001), de
Toma Ceteraş, Poarta
şi Bernadea, toate
cu multe informaţii despre învăţământ,
particularităţi de limbă,
folclor şi obiceiuri, scrise cu interes
şi dragoste, unele adevărate
monografii ce respectă tehnica şi
metodologia de specialitate.
Lucrările
unor istorici şi critici literari,
din ţară şi din Târgu-Mureş,
formează un capitol aparte, complex
şi amplu, necesitând o abordare separată
de mai mare întindere. E vorba de dicţionare
analitice, istorii literare, studii critice;
cărţi de interviuri literare,
unele ale mureşenilor Iulian Boldea,
Cornel Moraru, Anton Cosma, Nicolae Băciuţ,
Eugeniu Nistor, Valentin Borda. Chiar
dacă multe au în obiectiv operele
unor scriitori mureşeni contemporani
sau idei şi opinii ale acestora consemnate
în interviuri, ele constituie pagini de
istorie literară marcând o etapă
importantă a demersului scriitoricesc.
Lucrările fixează astfel valoarea
unor opere, dar şi însemnătatea
autorului în epocă, raportate la
o generaţie şi un context cultural.
Dintre acestea cel mai mult analizaţi
sunt Ion Vlasiu, Ion Horea, Romulus Guga,
căruia Cornel Munteanu îi închină
un studiu monografic,
Dan Culcer, Mihai Sin, Zeno Ghiţulescu,
Andrei Zanca, Radu Ţuculescu, Aurel
Pantea, Eugeniu Nistor sau criticii şi
eseiştii Mircea Muthu, Cornel Moraru,
Anton Cosma şi Al.Cistelecan.
Am
lăsat pentru încheiere o lucrare
a lui Vasile Netea, Folclorul şi
folcloriştii mureşeni
pentru valoarea ei documentară şi
pentru că este întâia sinteză
privind preocupările de folclor ale
mureşenilor. Vasile Netea ne prezintă
o reconstituire a folcloristicii mureşene
de la primele preocupări de culegere
şi analiză în domeniu, începând
cu dr.Vasile Popp (1817) până în
anul de tristă amintire 1940, structurată
pe perioade, pe modalităţi de
publicare, în periodice ori colecţii,
broşuri şi volume. Lucrarea
este un amplu „dicţionar” analitic
în desfăşurare istorică,
cu o bogată bibliografie, cu un scris
care te cucereşte la lectură.
Şi
doar un cuvânt de încheiere. Sperăm
că „repedea ochire” asupra acestor
lucrări de istorie a culturii mureşene
sau cu abordare parţială a tematicii
să vă fi creat o impresie cât
de cât adevărată despre multitudinea
lucrărilor dintr-un domeniu atât
de vast, chiar dacă, în documentarea
noastră, am scăpat unele dintre
ele.
The
Historiography of Romanian Culture from
Mureş
County
Abstract
A short survey over the historiography
of Romanian culture from Mureş County is always necessary and seasonable
because of the information it might offer.
This time, we are taking into consideration
only the books published on this matter
and we leave the short articles from different
newspapers for some other time.
It is obvious that such a history
of cultural historiografphy began at the
age of Şcoala Ardeleană and
we have to mention from this period the
valuable works of Petru Maior, Alexandru
Papiu Ilarian and George Bariţiu.
The period that followed the
great Union is characterized by a powerfull
cultural raising and it marks the publishing
of a large number of works, dedicated
to the cultural history of Mureş County. In fact, the whole county
brings its contribution to the cultural
atmosphere that dominates the age. Everywhere
in the county, a lot of cultural activities
were organized and a lot of books were
published on this matter. Their purpose
is to emphasize the life and activity
of the most important cultural personalities,
but in the same time, the contribution
of the most representative institutions,
schools or places.
Cultural concerns were interrupted
in the summer 1940, after the territorial
casualties; the majority of Transilvanian
intelectuals moved to some other territories,
a large part even at Bucharest. Only after 1968 the history
and cultural history books began to be
published again. They are reffering especially
to historical monuments from Târgu-Mureş,
such as: Cetatea medievală, Palatul
Culturii etc. And the writers are among
the most important history schoolars:
Grigore Ploeşteanu, Traian Duşa,
Ioan Chiorean etc.
The development of universitary
education, the setting-up
of a socio-humanistic research
institute, the publication of Vatra
magazine reprezent the most important
arguments in raising the interest in culture.
Thus, we may say that the 70‘s were
very productive: a lot of books have been
published, a lot of improvements can be
observed concerning the themes, methods
and historical conception.
The
post-revolutionary age put into light
a lot of works that have been written before
1990, but have not been published yet;
the reasons are quite simple. We can also
mention the publication of some series,
such as: Reghinul cultural, Caiete
mureşene, etc. or the annuals
of different cultural institutions: Libraria,
Marisia, Anuarul Institutului
de Cercetări Socio-Umane “Gheorghe
Şincai” Tg. Mureş etc.
We also have to mention Bibliografii
mureşene, edited by Biblioteca
Judeţeană Mureş that includes
everything that has been published in
Mureş area and about Mureş area,
up to our days.
A very special place is occupied
by monographies not only about personalities,
but concerning different towns or villages
from Mureş County: Târnăveni, Sighişoara,
Sângeorgiu de Mureş, Săcalu
de Pădure etc.
*
Cuprins
*
Despre