Secţia de Artă

Aspect din secţie

Situată la etajul întâi al clădirii Bibliotecii Telekiana, Secţia de Artă a Bibliotecii Judeţene Mureş se află sub emanaţia unui trecut prin excelenţă cultural. În cele trei săli de care aceasta dispune, cititorii de astăzi găsesc, pe lângă cărţile de specialitate din domeniile esteticii, artei plastice, muzicii şi teatrologiei, albume, dicţionare, lexicoane şi partituri, existând posibilitatea împrumutului la domiciliu. Dicţionarele şi lexicoanele sunt în limbile română, maghiară, engleză şi franceză.

Unul dintre aspectele care individualizează Secţia de Artă îl constituie bogata sa colectie de înregistrări, pe o gamă largă de suporturi audio, care poate fi audiată prin intermediul unei aparaturi moderne. Vasta colectie de carte şi discuri, casete, benzi magnetice, CD-uri, poate satisface exigentele unui public larg, de la iubitorii de Artă şi muzică dornici să îşi lărgească orizontul cultural, şi până la specialiştii în domeniu, care pot efectua aici documentări pentru studii aprofundate. În oferta de carte a Sectiei de Artă se numără câteva titluri aparte, printre care: "Hronicul muzicii româneşti (Epoca străveche, veche şi medievală)" şi "Studii de etnomuzicologie şi bizantinologie", apărute la Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, "Pagini din istoria muzicii româneşti" şi "Scrisori şi documente" de George Breazul.

De asemenea, două volume (facsimil şi transcrieri) "Codex Caioni", o culegere în notaţie de tabulatură pentru orgă, din secolul XVII, ce face parte din colecţia "Musicalia Danubiana". Tratate de "Teoria muzicii", "Armonie", "Contrapunct", "Folclor muzical", "Istoria muzicii universale", monografii ale compozitorilor, interpretilor, studii critice, cronici, folclor, albume de pictură universală şi autohtonă - sunt doar câteva titluri solicitate în mod frecvent de cititori. În cadrul colecţiei de discuri, Secţia de Artă deţine, printre altele, înregistrări rare, apartinând unor ediţii restrânse din Fonoteca de Aur a Institutului de Cercetări Etnologice şi Dialectologice, sau a Societăţii Compozitorilor Români. Tot în seria materialelor audio de mare valoare, Secţia de Artă pune la dispoziţia auditorilor înregistrări celebre, având drept protagonişti interpreţi şi dirijori de marcă - integrale de opere, integrale de simfonii, concerte, piese de teatru s.a.

Colecţia de discuri

Printre discurile-document, considerate adevarate "bijuterii muzicale", iubitorii de folclor se pot delecta cu înregistrările sub titlul "Tarafuri tradiţionale românesti" din zona Bucovinei, a Câmpiei Transilvane sau din Ilfov-Vlasca-Teleorman. Aceste înregistrări contin jocuri populare culese din perioada interbelică şi pâna în anul 1956. Ultimul disc include şi cântece epice, cântece de nuntă, melodii de joc, cântece de dragoste.

Iubitorii de muzică clasică pot alege colecţiile Mozart - Simfoniile complete cu Orchestra Filarmonicii italiene, Concertele pentru pian interpretate de Camerata Academica din Salzburg, sau Beethoven - concerte cu Orchestra Simfonică din Berlin. Cei care îndrăgesc opera pot asculta voci celebre în operele lui Verdi, Puccini, Bizet s.a. Corul Madrigal este prezent în colecţia de CD-uri cu piese renascentiste, colinde şi piese ale compozitorilor români înaintaşi.

Secţia de Artă detine înregistrări deosebite cu interpreti de mare valoare, ca Dinu Lipatti - Preludii şi Corale de Bach, David Oistrah, vioară - Mozart, Emil Gilels, pian - Beethoven, sau Yehudi Menuhin, vioară - Enescu. Pe de altă parte, pretenţiile diverse ale publicului auditor pot fi satisfăcute pâna la înregistrări mai putin obişnuite, cum ar fi triluri de păsări sau sunete ale animalelor marine.

Audiţii muzicale

Concomitent cu evoluţia tehnologiei moderne, Secţia de Artă îsi îmbogăteşte fondul muzical cu o colectie de CD-uri clasificate pe forme şi genuri muzicale. Aceste înregistrări de înaltă calitate provin atât de la case de discuri autohtone, cât şi din străinatate.

 

 

 

 

Expoziţie tematică

Preocuparea pentru formarea şi întretinerea apetitului muzical al publicului tânăr mureşean constituie o altă caracteristică a Sectiei de Artă, materializându-se prin organizarea unor manifestări sub forma de audiţii pe tematici diverse, medalioane muzicale, expoziţii de pictură, expoziţii tematice.

Acestea ar fi doar câteva repere strict informative pentru publicul târgumureşean, care doreste să patrundă în fascinanta lume a muzicii şi artei în general.

 

 

 

alte imagini: 1
Secţia de artă
, 2
Secţia de artă
, 3
Expoziţie
, 4
Expoziţie

albumul foto...

 

Instrumente de informare:

  • Cataloage sistematice pe forme şi genuri muzicale;
  • Cataloage alfabetice pe autori şi titluri.

Menţiuni:

Activitatea noastră se desfăşoară în exclusivitate pe baza regulamentului interior de functionare şi programul stabilit de către conducerea instituţiei.

Secţia organizează atât audiţii tematice în grup, la cererea claselor de elevi şi studenti cât şi medalioane muzicale legate de diferite aniversări. Secţia are înregistrări pe bandă magnetică şi discuri unicate.

Serviciile sunt asigurate de bibliotecarii secţiei, amabili şi dedicaţi meseriei lor.

 

 


©2003 Biblioteca Judeţeană Mureş