Biblioteca Judeţeană Mureş - Secţia pentru copiiBiblioteca copiilor |
Situarea secţiei "Biblioteca Copiilor "
A vorbi despre o secţie pentru copii a unei biblioteci înseamnă a cuprinde sub aceeaşi cupolă amintirile legate de momentele unice ale vârstei – prima jucărie, primul basm, unde eroii sunt aproape reali şi de ce nu, prima carte pe care n-o uiţi niciodată. Aici descoperi două lumi mirifice: lumea plină de surprize a copiilor şi minunata lume a cărţilor.
Aspect din secţie
Secţia pentru copii este organizată în aşa fel încât activitatea ei să nu se limiteze doar la împrumutul de publicaţii, ci să-şi asume rolul de centru cultural – adică să fie atât spaţiu de formare a cititorilor, cât şi spaţiu al evenimentelor culturale pentru micii utilizatori (întâlniri cu scriitori, oameni de cultură şi de artă, expoziţii, şezători şi matinee literare, lansări de cărţi…) Ea este vizitată de cititori de cea mai fragedă vârstă, fiind ajutaţi să urce multitudinea de trepte ale iniţierii şi pătrunderii în tainele activităţii cu cartea. Beneficiarii acestei secţii sunt: preşcolarii, elevii şcolilor gimnaziale, liceenii – în special cei care studiază la Liceul Pedagogic – studenţii de la Litere şi, nu în ultimul rând, cadrele didactice.
Pentru realizarea oricărui tip de activitate cu specific pentru copii, se ţine seama de următorele particularităţi:
Activităţile culturale îi ajută pe copii să devină pasionaţi de lectură, le modelează caracterul şi alte trăsături de personalitate: dezvoltarea creativităţii prin eseurile create de ei, stimularea fanteziei prin desene şi picturi, cultivarea aptitudinilor artistice prin spectacolele oferite de copii. Fiecare activitate este concepută din timp şi cu multă migală. Se alcătuieşte o invitaţie- program în care se specifică instituţiile şi persoanele implicate în activitatea respectivă. Toate aceste activităţi sunt mediatizate în presa, radioul şi televiziunea locală. Există o tradiţie de colaborare cu Palatul Copiilor, cu gimnaziile şi cu grădiniţele din municipiul nostru.
Din activităţile secţiei
Începând din 2005, în fiecare an, în luna decembrie, Secţia pentru copii a Bibliotecii Judeţene lansează un concurs literar tematic la care pot participa elevii din toate gimnaziile municipiului. Pentru corectarea lucrărilor se desemnează un juriu format din oameni de cultură ai municipiului, respectiv scriitori pentru copii, profesori de limba şi literatura română, învăţători, redactori ai emisiunilor pentru copii. Aprecierea lucrărilor se face după următoarele criterii:
Primul concurs s-a intitulat „Cade-n ruginita frunză o poveste”, în anul 2006 concursul s-a intitulat „Un cavaler la curtea regelui…”, iar în anul 2007- „O călătorie imaginară într-un oraş european”. În anul 2008 tema concursului este „Cel mai bun prieten”. Cele mai frumoase poveşti au fost editate sub formă de carte, în cinci exemplare pentru locul I, trei exemplare pentru povestea care a ocupat locul II şi două exemplare pentru povestea care a ocupat locul III.
Pentru stimularea interesului copiilor pentru munca bibliotecarului şi pentru a cunoaşte amănuntele din culisele ei, din anul 2007 s-a organizat o acţiune interactivă numită „Bibliotecar pentru o zi”. Copiii care s-au oferit să participe au lucrat cot la cot cu bibliotecarii, fapt ce a oferit multă satisfacţie micuţilor. Intenţionăm să organizăm această activitate anual, de 1 Iunie - „Ziua Internaţională a Copiilor”. Pe lângă aceste activităţi, o deosebită importanţă o are acordarea diplomei de “Cel mai fidel cititor”. Premiile sunt consistente şi constau din minunate cărţi specifice vârstei.
Pentru a servi inseresele de studiu, informare şi recreere ale copiilor se oferă accesul gratuit la internet. Din activitatile anilor trecuti: 2001 - decembrie: "Datini şi obiceiuri de Crăciun" imagini:
1 albumul foto... |
Instrumente de informare:
Menţiuni: Activitatea noastră se desfăşoară în exclusivitate pe baza regulamentului interior de functionare şi programul stabilit de către conducerea instituţiei. Serviciile sunt asigurate de bibliotecarii secţiei, amabili şi dedicaţi meseriei lor.
|